Azi a fost o zi...de pseudoscoala. Iata cum se explica treaba: am venit la scoala, ca niste elevi constiinciosi, de la ora 8:00. Am facut prima ora de istorie, dupa care urma geografia. Profa de geogra nu a fost in scoala, pentru ca e plecata in cautarea timpului pierdut. Apoi ar fi urmat orele de franceza si engleza. Nici profa de engleza nu a fost in scoala, din cauza unui mic incident( speram sa se faca bine ca mai repede) , asa ca ne-am invoit si de la franceza si am dat iama prin parc. Odata ajunsi acolo, am decis sa comandam pizza. Telefoanele de la pizzerie erau inchise...Fara sa mai comandam nimic, am mai pierdut vremea prin parc, am facut cateva poze, am cazut(am maturat aleile, dar fara sa fim platiti) , si intr-un final, am fost la o terasa, unde am mancat pana la urma pizza :D Asa orar mai zic si eu.
madallinna: duda madallinna: tu ai azuit cand mi-a spus pui ca am un par matasos? Maria-Cristina zuzu : da madallinna: si erai atenta si cand i-am spus care e secretul meu? Maria-Cristina zuzu : nu cred madallinna: i-am spus ca e matasos pentru ca se exfoliaza de la purici
Săptămâna trecută, inclusiv cele aproape două zile care s-au scurs din săptămâna curentă au trecut extrem de greu. Uitasem cum e să stai 6 ore( uneori 7) pe zi la şcoală, să scrii, să te enervezi că nu înţelegi diferite chestii, să râzi, să glumeşti, şi nu în ultimul rând, să te plictiseşti.Ca să fie tacâmul complet, Abramburica ne-a modificat şi Bacul, aşa că trebuie să ne punem pe învăţat, fiindcă istoria a devenit disciplină obligatorie la examen (ştiam eu că nu trebuie să mă bazez pe ea) => 4 ani m-am străduit să-mi perfecţionez engleza, ca să fie înlocuită, într-un final, de istorie...Nu mă plâng încă de teme, fiindcă profii nu s-au îndurat să ne tortureze până acum, dar presimt că săptămâna viitoare nu vom mai fi atât de norocoşi. Bineînţeles că la talentul pe care îl am eu de a intra tot timpul în bucluc şi de a mă lega la cap fără să mă doară, mi-am făcut deja de lucru pentru următoarele două zile cel puţin. Să vă explic cum stă treaba: am vărsat cola pe cursurile lui fratello şi acum trebuie să stau să le transcriu...
Zilele trecute, monsieur Ciupanezu' mi-a dat sarcina de a onora încă o leapşa. Profit de ocazie ca să-i mulţumesc, şi sper să vă placă, deşi e ceva un pic diferit şi va trebui să vă chinuiţi un pic ca să descifraţi engleza lui Gigel.
Gigel se avântă cu stoicism către latina din fundul grădinii, la 100 de metri duhoarea începu să se simtă, era aproape amorţit, înainta cu greu, amarnic, pământul din jurul latrinei era uscat, nici ţipenie de plantă sau vietate, câinele familiei Cristal era ascuns în ultima camera din casă, Gigel înainta şi ajunse. Porni gândurile către aeroportul în care se afla înainte de întâmplarea care îi va schimba viaţa şi se teleportase în...
...culisele concertului Metallica, fapt pe care l-a conştientizat încă din primele secunde de după teleportare, din cauza strigătelor mulţimii nerăbdătoare să-şi vadă idolii pe scena. Însă Gigel nu apucă să digere informaţia aşa cum trebuie, că în uşa WC-ului se auziră bătăi insistente, şi o voce impunătoare i se adresă: - What the fuck man? I told you not to eat the pie that you're grandma has sent you before the concert... Gigel, total stupefiat şi fiind luat prin surprindere de situaţia în care se afla, a ezitat o clipă înainte să dea vreun răspuns. Astfel, după ce a cumpănit bine lucrurile, a ajuns la următoarea concluzie: trebuia să se despartă de Orfelia, dar nu oricum, ci ca un bărbat adevărat, ce puii lui. A călătorit în viitor, şi a văzut cu ochii lui cum Orfelia se transformase în cheia nefericirii lui, nu putea permite ca lucrurile să evolueze până în acel punct. Se hotărăşte dar să fie sincer cu membrul celebrei trupe, care îl confundase cu unul din colegii săi de breaslă. Era sigur că putea să ţină totul sub control, doar studiase engleza trei ani de zile...Trase aer în piept şi, deschizând uşa latrinei, răspunse cu o notă de uşoară ezitare în glas: - Ai em Gigel... -Gigel?...who the fuck is Gigel? -Gigel iz mi. Nais tu mit iu! -Dude...you're crazy! How did you get here? - Ai teleported maiself. Ză toilet iz a taim portal. - Man, you stink!!! But, what you've done is pretty cool. Deşi se simţea măgulit de afirmaţia noii sale cunoştinţe, Gigel nu putea să uite viitorul ce îl aştepta alături de Orfelia, şi îşi dorea din răsputeri să se întoarcă şi să găsească un mod în care să-i dea papucii. În acele clipe grele, în care disperarea putea fi citită în ochii lui spălăciţi de suferinţa sufletului, Gigel se uită la rockerul postat în faţa lui, ca un monument închinat mârlanilor de Dorobanţi, din grupul cărora spera să faca şi el parte într-o bună zi. O fracţiune de secundă mai târziu totul părea să capete sens. De data aceasta, ochii lui Gigel scăpărau de infatuare. Tipul din faţa lui putea să-l înveţe să fie dur, să-i arate Orfeliei cine-i şeful! -Iu end mi frends nau. Iu mast şou mi hau tu bi a rial men. - There's nothing more simple! Come to our concert, I'll give you some new clothes and you'll be more than a man! -OK! Gad bles iu! Astfel, cu o nouă ţinută vestimentară, Gigel purcese spre mulţime, ca să asiste la concert. Totul părea să fie perfect, simţea deja cum începe să se schimbe, cum corpul său era invadat de o altă atitudine pe care rugăminţile diperate si exasperante ale Orfeliei nu o puteau altera. Din păcate însă, Gigel s-a lăsat dus de val un pic prea mult şi, în timp ce dădea din cap pe ritmul muzicii, s-a lovit de marginea scenei. Când şi-a venit în fire, toţi oamenii din jurul lui dispăruseră. Nu-şi putea aminti exact cine era, sau ce căuta acolo,numai chipul Orfeliei îi apărea dinaintea ochilor ca o icoană, fără ca el să ştie ca ea era cea de care vroia să stea departe pentru tot restul vieţii. Deodată, simţi cum era luat pe sus şi dus spre ceea ce părea a fi un simplu WC. Nările i-au fost din nou invadate de un miros greu de suportat, iat totul în jurul lui se învârtea într-un ritm ameţitor. Nici nu a avut timp să-şi dea seama ce se întâmplă cu el, că se trezi în cu totul alt loc. De data aceasta era vorba de toaleta unui aeroport... Cineva bătea în uşă si o voce de femeie i se adresă: - Gigele, dragule, eşti bine? Să-ţi aduc nişte furazolidon? Era Orfelia. -Sunt bine, lăsaţi-mă în pace! Nu ştiu cine sunteţi! -Ia uite şi la ăsta ce figuri mai face! Eu zic să spargem uşa! spuse Orfelia. Însă, când au făcut acest lucru, au avut parte de o mare surpriză...
Ultimele zile de vacanta...In astfel de perioade, stau si ma gandesc la anii de scoala care au trecut, si la ultimul, in cazul meu, care e pe cale sa inceapa.Mi-am amintit de vremea cand eu eram clasa aV-a, iar fratello era a VIII-a. Amandoi ivatam dupa amiaza, asa ca plecam impreuna de-acasa (desi lui nu prea-i convenea sa vina in fiecare zi la scoala cu sora mai mica dupa el). Partea cea mai distractiva de-atunci era masa de pranz, pe care o pregateam, bineinteles, tot impreuna. Mama, desigur ca ne lasa mancare gatita cu o zi inainte in frigider, dar noi, de cele mai multe ori, ne gateam singuri...exact, cartofi prajiti :D Nu stiu cum facea fratello, dar tot timpul ii prajea ca la fast food, asa ca eu curatam cartofii, iar el ii taia si-i prajea (era o perioada in care tot mie imi revenea sarcina taiatului, dar monsieur le chef s-a luat de mine cum ca tai feliile inegale ca grosime...n-am zis nimic, logic, aveam mai putine de facut).
Toate bune si frumoase, pana cand ajungem la etapa ce anume bem la masa. Raspunsul e simplu: nimic nu era mai potrivit decat o sticla de cola, bineinteles, rece. Si uite, de-aici pornesc toate necazurile mele. Ma duc la magazin , cumpar sucul, si imi vine geniala idee de a agita sticla inainte, si de a-l lasa pe fratello s-o desfaca. Zis si facut. Iau sticla de la frigider, o agit (fara sa vada el, se subintelege) si il rog sa o desfaca, in timp ce eu ma duc la baie sa ma spal pe maini. Am intarziat suficient de mult incat sa-i treaca furia de moment, si ma asteptam sa-l vad cu tricoul leoarca. N-a fost nici pe departe asa. Sticla era inca pe masa, nedesfacuta. Fratello ma roaga pe mine sa o desfac, pentru ca el era murdar pe maini de ulei de pe tigaie. Bun...ma gandeam sa las farsa pe alta zi, si, considerand ca efectul agitarii sticlei de mai devreme trecuse, desfac sticla buclucasa. In secunda urmatoare, jumatate din continutl ei era pe tricoul meu, iar fratello se tinea de burta si radea cu gura pana la urechi. Fara sa stie ce aveam eu de gand( niciodata nu i-am zis, ar fi ras de trei ori mai mult daca ar fi stiut ce teapa mi-am luat), mi-a spus ca a agitat sticla cu suc in timp ce eu eram la baie...Mda, some big teapa, clar. Mentionez ca de-atunci asta a devenit ca un hobby pentru el, si de fiecare data cand vede ca sunt foarte putin suspicioasa, repeta din nou figura.
Am postat filmuletul pentru ca mi se pare similar cu patania mea. Plus ca am ras cand l-am vazut mai mult decat a ras fratello de mine.
Bun, deci, dupa cum majoritatea dintre voi stiti deja, eu sunt o persoana foarte...seaca. Asta din cauza glumelor cu care-i stresez pe cei care au ghinionul sa stea pe langa mine. Aseara, am fost la majoratul unei colege, si, cum eu nu ma descotorosesc niciodata de caracterul meu de secatura, o intreb pe sarbatorita: Ti-a mai spus cineva ca semeni cu Andreea Banica? Ea imi raspunde surprinsa: Nu. La faza asta, replica mea a fost: Nici mie. Norocul meu ca fata stie de gluma, si mai ales, stie de glumele mele :D
Nu demult, cineva mi-a spus ca singura persoana pe care te poti baza cu adevarat in viata esti tu insuti. Cu parere de rau, incep sa ma conving ca e adevarat...Dar nu-i bai, ma descurc destul de bine, pentru inceput:) Dumnezeule, era sa uit, singura persoana pe care ma bazez (desi sunt sigura ca nu ar trebui) e...Abramburica. Sunt sigura ca va lua decizia corecta in ceea ce priveste examenul de Bacalaureat, sesiunea 2010 :))
